Exploatarea de cupru de la Rosia Poieni, aproape
de un dezastru ecologic
Zona din apropierea exploatarii de cupru de la Rosia Poieni sta sub amenintarea unui dezastru ecologic. Prefectul de
Alba, Stefan Bardan, a adus in atentia Guvernului situatia periculoasa de la cariera de cupru. "Inca la ora asta situatia este stabila, dar este o bomba
ecologica", a spus Bardan la inceputul sedintei de Guvern de miercuri, 29 iulie.
"Am informat si Ministerul de Interne, Ministerul Economiei
si Ministerul Mediului despre exploatarea de cupru de la Rosia Poieni. Acea
firma care a avut contractul de colaborare cu firma de stat CupruMin a renuntat
la contract, s-a retras, nu mai fac neutralizarea. De fapt,
aici avem problema", a afirmat prefectul de Alba.
Doar zece zile poate fi tinuta situatia sub control
Cariera reprezinta un pericol dupa ce firma Energomineral
care trebuia sa faca procedurile de ecologizare si neutralizare a renuntat la
contractul pe care il avea incheiat cu statul. Mai precis, SC Energomineral
Bucuresti, care a exploatat si valorificat cuprul din cariera Rosia Poieni, a
renuntat la un contract de cooperare incheiat in vara anului 2007 cu SC
Cuprumin SA Abrud. "Din acest moment, este obligatia firmei de
stat, unde actionar este statul", a precizat Stefan
Bardan. Practic, responsabilitatea ecologizarii trebuie preluata de stat, prin
Cuprumin. Pentru ecologizarea carierei, trebuie achizitionate cantitati mari de
var. "Am facut rost de var gratuit pentru inca zece zile", a precizat
prefectul de Alba.
Apele acide provenite din exploatarea de cupru se scurg
de pe haldele de steril in iazul de decantare Valea Sesei. In cazul unor ploi
torentiale, raul Aries, aflat in apropiere, ar putea fi puternic poluat, apele
putand ajunge rapid si in raul Mures. Acesta este si motivul pentru care apele
acide trebuie, in permanenta, neutralizate cu var.
Situatia de la Rosia Poieni s-a aflat si in atentia
presedintelui Traian Basescu, acesta efectuand o vizita in zona, pe la mijlocul
lunii iulie.
Claudia Pirvoiu