Un specialist in reglementarea energetica vorbeste despre agentia care ar putea avea
sediul in
12 Februarie
2009
Lordul
John Mogg, presedintele
ERGEG (European Regulators' Group for Electricity and Gas) vorbeste
intr-un interviu acordat EurActiv.cz despre noua agentie europeana
ACER si ce
ar urma sa
faca aceasta. Decizia in privinta plasarii agentiei cu 50 de angajati si un
buget anual de 9 milioane de euro ar trebui luata in martie.
Cel de-al
treilea pachet de liberalizare include stabilirea unei noi agentii
europene de reglementare numite ACER. Care vor fi principalele diferente intre aceasta agentie si actuala organizatie
europeana de reglementare
ERGEG?
In prezent exista doua organizatii. Una dintre ele este
ERGEG, organizatie oficiala
stabilita prin decizia Comisiei, cealalta este CEER, o organizatie mai mare si mai activa
care implica toate autoritatile europene de reglementare, plus altele, cu
care am colaborat timp de mai multi ani si
prin care se aplica cea mai mare parte
a masurilor noastre.
Marea diferenta consta in faptul ca agentia va fi o institutie comunitara finantata din bugetul Comisiei. Comisia estimeaza, sau cel putin a estimat
in urma cu doi ani, ca bugetul agentiei va fi
de 9 milioane euro pentru cei 45-50 angajati si directorul acesteia,
dar aceste detalii pot fi sau nu exacte.
Locul ales este
(iar in prezent se speculeaza infiintarea agentiei intr-una din doua tari)
Principala
deosebire este
ca vom avea un organism
independent european care va
lucra din perspectiva transfrontaliera europeana, in vreme ce ERGEG reprezinta diferitele autoritati nationale de reglementare.
O alta diferenta
consta in faptul ca exista multe agentii
in Uniunea Europeana, unele dintre ele
ca agentii de reglementare iar altele ca agentii
executive. Diferenta clara in ceea ce priveste aceasta
agentie este ca va avea un consiliu
de reglementare iar acesta va avea
multe responsabilitati si atributii. Conform proiectului actual, acest consiliu de reglementare si nu directorul
agentiei va
fi factorul decizional. Deci exista masura independentei
dar in mare parte aceasta va
tine de Comisie iar rezultatele activitatii se vor concretiza sub forma de comitologie.
Au fost discutii serioase referitoare la puterea ACER si responsabilitatile sale, intrucat
statele membre (spre deosebire de europarlamentari) au dorit mentinerea reglementarii mai ales la nivel national. Personal, unde
credeti ca ar trebui sa
actioneze ACER?
Exista trei privinte unde
ar trebuie sa actioneze
ACER: Mai intai, puterea sistemului de reglementare creat consta in independenta si puteri sporite acordate organismelor nationale de reglementare intrucat, desi nu suntem inca
atat de integrati fie in piata economica sau cea energetica,
ne vom baza
inevitabil foarte mult pe autoritatile
nationale de reglementare.
Dar marea absenta din perspectiva actuala este interconexiunea
dintre tari. Beneficiile conlucrarii nu se pot vedea, mai ales pentru tarile de tranzit. La ce
bun sa investesti bani in transportul gazelor pe teritoriul
tau daca nu beneficiezi si tu de acesta?
Avand in vedere ca are loc integrarea pietii, exista o mai mare nevoie de masuri care sa asigure
diminuarea nivelului de atentie la nivel national. Dar acesta reprezinta miezul problemei: cat de multa putere a
autoritatii nationale de reglementare trebuie acordata agentiei. Si dupa cum ati mentionat,
exista destul de putina in prezent.
Principala problema
o constituie faptul ca guvernele sunt, cred, suspicioase si nelinistite in privinta functionarii sistemului. Intrucat lucrez
in domeniu de mult timp si am vazut
integrarea energiei in pachetul pietei europene din 1992, eu cred ca de indata ce se instaureaza nelinistea (iar recentele dispute ruso-ucrainiene
o demonstreaza) oamenii sunt decisi sa
se asigure ca exista un pachet mai bun de acorduri, mai multe
conexiuni, o mai mare solidaritate si asa mai departe.
Iar agentia va apare
ca rezultat al acestei nevoi de siguranta si mai putin
ca urmare a unei idei artificiale conform careia o agentie poate impune reglementari
care vor forta integrarea pietii. Iar agentia poate
reflecta mult mai bine faptul
ca integrarea are loc si ca
are nevoie de puteri sporite pentru a realiza aceasta integrare. Deci puterile sale vor
fi destul de limitate.
Cel de-al
treilea lucru pe care doream sa il mentionez este ca in prezent Parlamentul ar dori ca agentia
sa aiba puteri
sporite. Dificultatea pe care noi am constatat-o ca autoritate de reglementare, intrucat si noi ne-am
gandit ca dorim puteri sporite, este existenta
asa-numitului principiu Meroni, un principiu
juridic care dateaza de la sfarsitul anilor `50, care mentioneaza in esenta imposibilitatea Comisiei de a delega din puterile sale unei alte institutii
iar in acest caz Comisia ar
fi cea care deleaga puteri. Deci ar trebui
ca institutiile europene sa se razgandeasca,
fapt ce ar
putea fi posibil. Institutiile se mai razgandesc uneori...
Care va fi relatia ACER cu nou-infiintata organizatie numita ENTSO-E care ar fi trebuit
creata prin cel de-al treilea pachet energetic, dar a fost infiintata independent in decembrie anul trecut? Conform pachetului, cadrul acestei autoritati ar fi trebuit
aprobat de catre autoritatea (inexistenta) ACER. Reprezinta aceasta o problema? Cumva ENTSO va
deveni prea puternica daca ACER este slaba?
Am emis recent un document care prezinta Parlamentului si Consiliului la prima vedere structura agentiei, puterile acordate ei, ce
ar face agentia din perspectiva noastra ca autoritate de reglementare, etc. Iar principalul motiv al acestui demers, care este
destul de neobisnuit, anticipativ, a fost ca vor trece inevitabil
18 luni de transpunere inainte de inceperea activitatii agentiei. Suntem acum gata
sa incepem,
trecand prin consultarea referitoare la modul de functionare a agentiei. Noi vom opera in cadrul
CEER si ERGEG ca si acum acele puteri
exista. Nu, nu avem puteri
depline dar vom continua sa
functionam astfel iar in mare parte este vorba de crearea
normelor de aplicare, a normelor cadru si a codurilor.
Este foarte bine ca incep sa
fie create ENTSO-uri. Momentan discutam
neoficial cu ENTSO, dezvoltam
propria conceptie de creare a normelor cadru. Saptamana aceasta, pe 3 februarie,
prezidez intalnirea generala a CEER, in vederea desfasurarii unor dezbateri orientative si sper ca in martie
sau aprilie sa incepem cu unele
hotarari si consultari referitoare la modalitatea de functionare.
Dar cred ca echilibrul pe care trebuie sa il gaseasca
Comisia in formularea masurilor agentiei si a activitatii ENTSOtrebuie sa utilizeze pe de o parte intreaga experienta si cunoasterea
la nivel national pe care o
au TSO, cu protejarea intereselor
publice si in limita dimensiunii europene. Mai exista necesitatea certitudinii ca reglementarile sunt corect formulate astfel incat procesul stabilirii normelor de lucru conform codurilor ENTSO si verificarea lor sa intruneasca normele si sa precizeze
Comisiei care sunt acestea. Dar cred
ca echilibrul poate fi usor realizat.
Ceea ce avem
de facut este sa-l intocmim astfel
incat dea tot ce este mai
bun din ENTSO si in acelasi
timp asigurandu-se ca interesul public este protejat corespunzator.
[...]
Presedintia ceha a venit cu propunerea introducerii asa-numitului tarif unic pentru
distributia de electricitate. Care este parerea dumneavoastra despre aceasta initiativa?
Acesta este un obiectiv
formidabil. Toti factorii implicati in distributia de electricitate care
taxeaza transportul de electricitate prin liniile de tensiune, din tarile care platesc foarte mult sau
nu platesc deloc, trebuie sa vina
cu o solutie unitara. Iar aceasta este cea mai apriga disputa
dintre toate cele la care am participat si cele pe
care le-am prezidat in cadrul
autoritatilor de reglementare
in domeniul energiei, iar parerile sunt
absolut impartite. Cand se ajunge la chestiunea banilor si a schimbarilor serioase care implica diferente majore de venituri pentru diverse companii, apar si marile probleme.
Sunt de parere ca initiativele Cehiei sunt foarte ambitioase
pentru perioada in care aceasta
Interviu realizat de EurActiv Cehia