29 Iulie 2008
Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) va plati
Federatiei Ruse, anul viitor, 3,5 milioane dolari pentru depozitarea finala a
deseurilor radioactive rezultate din reprocesarea combustibilului nuclear uzat
provenit de la reactorul de cercetare de la Magurele.
Reactorul nuclear de la Magurele, din cadrul Institutului National de
Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara, a fost oprit
definitiv printr-o hotarare a Guvernului din 2002, dupa ce a functionat
aproximativ 40 de ani. In 2003, combustibilul neutilizat a
fost returnat in Federatia Rusa, insa cel folosit este depozitat langa reactor.
In anul 2004, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare a
incheiat un acord cu Departamentul de Energie al Statelor Unite ale Americii
(DOE), prin care institutia americana s-a angajat sa ofere consultanta Romaniei
in vederea returnarii combustibilului uzat in Rusia si sa acopere costurile
implicate in acest proces in limita sumei de 4,5 milioane de dolari.
Dupa reprocesarea combustibilului uzat, Rusia si Romania pot decide daca
deseurile vor fi returnate sau vor fi depozitate contracost in Federatia Rusa,
conform unui proiect de hotarare de Guvern, lansat in dezbatere publica. "Costurile
aferente depozitarii finale a deseurilor radioactive pe teritoriul Federatiei
Ruse se ridica la suma de 3,5 milioane dolari, iar ale unui eventual transport
al acestora inapoi in Romania se ridica la sapte milioane de dolari. Aceste
cheltuieli nu sunt acoperite de finantarea
DOE, trebuie acoperite de statul roman si,
indiferent ca deseurile vor romane in Rusia, sau se vor intoarce, dupa 20 ani,
in Romania, acestea trebuie platite Federatiei Ruse la momentul la care
combustibilul nuclear uzat trece granita", se arata in nota de
fundamentare a proiectului de act normativ.
Transportul combustibilului nuclear uzat inalt imbogatit
provenit de la reactorul de cercetare de la Magurele este programat sa fie
efectuat in cursul anului 2009. "Optiunea optima
pentru Romania este ca deseurile redioactive rezultate in urma reprocesarii
combustibilului nuclear uzat sa fie depozitate final in Federatia Rusa,
tinandu-se cont in primul rand de costurile pe care ar trebui sa le plateasca
Romania la momentul la care combustibilul nuclear uzat trece granita Federatiei
Ruse, precum si faptul ca aceasta reprezinta o abordare conservativa a
problematicii deseurilor radioactive", se mai precizeaza in sursa citata.
Conform proiectului, suma de 3,5 milioane de dolari va fi achitata din fonduri
bugetare, prin ANCS, al carei buget de venituri si cheltuieli pentru anul 2009
va fi suplimentat cu 7,84 milioane lei, echivalentul a 3,5 milioane dolari.